Capsunel

V-ati inchipuit vreodata un catel pe care sa il cheme Capsunel? Cred ca e singur in lumea asta mare.
Nu, numele nu l-am pus eu. L-a pus o vecinica mica, care ii arunca peste gard de-ale mancarii: coji de castraveti, resturi de ceapa verde... si cam de astea. Mai tarziu mi-a spus ca se gandea cum ar trebui sa il cheme. S-a uitat la capsuni, s-a uitat la cires...si a decis ca ii plac mai mult capsunele. Ce-ar fi fost sa il cheme Ciresel?
Dar asta nu e tot. Capsunel, pentru ca asa i-a ramas numele, initial: se numea  Hot dog.

Genealogie: fiul unui catel de rasa, cu urechile ca un elicopter cand sarea deodata doua garduri sa ajunga la noi in gradina, si a lui Wolfy, cateaua maidaneza oplosita la noi.
Capsunel era cel mai amarat din toti fratii lui. Probabil de aceea nu l-a luat nimeni.
L-am numit catelul gospodar. El era in primul rand pazitorul curtii.
Cand era mic-mic, a fost singurul care si-a dat seama ce mare lucru e sa ai o casa, deci singurul care a beneficiat de cusca de carton improvizata de socrul meu. Mai mult decat atat , era singurul caruia i-a trebut prin cap sa ia osul din supa comuna, in timp ce ceilalti puiuti limpaiau de zor. Lua osul, il punea in cusca (care era a lui), si revenea la supa. Dupa ce terminau supa el se retragea in cusca, delectandu-se cu osul (care nu era mic), maraind din cand in cand pe cei ce se apropiau. Si asta in fiecare zi.
In sfarsit, unul din vecini a vrut sa il ia. Dar Capsunel a trecut cu printr-o gaura mica din gard, aproape sa se sugrume, si a revenit in CURTEA LUI. Da, simtul de proprietate era foarte dezvoltat. De aici neintelegerile cu Ursu.
Stau si ma gandesc la Capsunel. El doar isi pazea lumea lui. Un caine frumos, de talie ceva mai mica decat Ursu. Un caine iubitor, dar nu sunt majoritatea cainilor asa? Un caine obisnuit, pana la urma.
Obisnuit desigur, dar capabil de fapte neobisnuite.
A inceput cu o cearta cu Ursu, o disputa care a degenerat de la mariituri la agresiune. Care nu era prima, dar cu siguranta cea mai grava, o disputa care s-a incheiat cu o lopata.
Lupta pentru suprematie, pentru a fi caiinele alfa, pentru a fi cei mai iubiti si alintati de stapani...
A fost o lupta sangeroasa la propriu. Ursu a avut o ureche pe jumatate rupta cu rani pe bot. Capsunel, ranit la ochi, dar mai ales cu pieptul sfasiat.
O lupta pe care nu am vazut-o venind. Cand erau doar ei, fara stapani in apropiere, obisnuiau sa se joace impreuna.
Sigur , a fost dus de urgenta la doctor, operat si cusut.Viata i-a fost salvata.
Ne gandeam ce vom face in continuare...
In nici un caz nu mai puteau sa stea impreuna. Asa ca s-a decis in unanimitate sa il luam adormit si sa il lasam pe unul din dealurile departe de casa, in vie, la marginea unui satuc. Ne gandeam ca se va gasi un suflet caruia sa i se faca mila de un caine ranit, dar foarte frumos  si bine hranit, de altfel.
Asa s-a facut... Parea o decizie buna, buna pentru a-l salva pe Capsunel.
Dar M. nu adornit toata noaptea, dupa asta. A plans. A doua zi s-a invoit de la scoala si a plecat pe dealuri cu o colega sa il caute pe Capsunel. Plangand.
A fost si sotul meu, separat (eu eram plecata in interes de serviciu , departe). L-au cautat, l-au strigat...
Am vorbit seara la telefon. Am incercat sa o linistesc pe M. Nu prea am avut succes.
Dar se spune ca timpul vindeca...ma rog, eu cred ca doar atenueaza. Asa ca s-a mai linistit si M.
Doar ca intr-o seara, dupa mai mult de o saptamana, l-a visat. L-a visat in curte. Si in curte l-a gasit.
Capsunel a parcurs vreme de o saptamana spatiul de cativa kilometri buni care il desparteau de casa. Nu stim dupa ce s-a ghidat, dupa soare, stele, hamaiturile altor caiini...Nu stim ce a mancat...E un mister.
Dar a ajuns ACASA, la curtea lui iubita.
Pe urma am gasit (de fapt M. a gasit) o solutie. Am impartit curtea, separand o bucata unde sa stea Capsunel. Curtea inca e asa, desi Capsunel nu mai e. La doua luni dupa ce Ursu a adormit, l-a urmat.
Cum am zis, a fost un caine obisnuit, ca majoritatea cainilor. Dar are si va avea mereu un loc in inima noastra. Gospodar cum e, cred ca si-a facut rost de o cusca , in care sade mandru. Si inca ne pazeste.
Da, asta e mica poveste a lui Capsunel, fiul lui Wolfy. Cine e Wolfi? Asta e o alta poveste...Curand...
Sa aveti un sfarsit de saptamana cu soare in suflet.